Constantin Rădulescu (președinte CJV), la deschiderea noului an universitar: „Dragi studenți, învățați, descoperiți, fiți curioși, munciți pentru viitorul vostru, dar…!”
192Vizualizari
Pe 29 septembrie, la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, din Rm. Vâlcea, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar, la care au fost prezenți zeci de studenți. La acest eveniment au ținut să fie prezenți și Constantin Rădulescu (președintele Consiliului Județean Vâlcea), Carmen Preda (viceprimarul Râmnicului) și Mihai Oprea (prefectul județului). La final, Constantin Rădulescu – care a urmat chiar cursurile acestei unități de învățământ superior din Râmnic – a ținut să le transmită un mesaj tuturor studenților.





