Politică

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea: „Vom avea cele mai moderne spitale din regiune!”

1.02KVizualizari
Pentru SĂNĂTATEA vâlcenilor, în cei patru ani de mandat, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a reușit să inițieze proiecte de investiții, în valoare de aproximativ 31 de milioane euro. Este vorba de proiecte finanțate cu fonduri europene, guvernamentale sau din bugetul propriu al județului, proiecte aflate în diferite stadii de implementare.

„Chiar în primele luni de mandat, s-a finalizat proiectul de modernizare a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, un proiect european, în care s-au investit cca 13 milioane de euro. Fiindcă era nevoie și de dotarea acestuia cu aparatură performantă, am inițiat proiecte și am atras fonduri pentru achiziții în valoare de cca 4 milioane euro. Am adus, la Vâlcea, primul RMN, dar și primul mamograf, din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă, şi am reușit să achiziționăm și alte aparate: ecograf, endoscop, paturi digitalizate, aparat ultrasonic SONOPET etc. Am conceput proiecte și am accesat fonduri și pentru celelalte unități spitalicești din județ și sunt convins că, până în 2024, vom reuși performanța de a avea cele mai moderne spitale din regiune” – Constantin Rădulescu, Președinte al Consiliului Județean Vâlcea.
La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Constantin RĂDULESCU candidează, din partea PSD, pentru cel de-al doilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea.
• Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT VÂLCEA
• Realizat de SC TRIBUNA MEDIA SRL
• CMF: 21200019