Administrație

„Corabia” distracţiei pentru copii a fost lansată la apă în cel mai modern loc de joacă din Râmnic

912Vizualizari
La o zi de la sărbătoarea dedicată tuturor copiilor, de Înălţarea Domnului, primarul Mircia Gutău a inaugurat cel mai modern loc de joacă din oraş, amplasat în Scuarul Episcopiei. Noul spaţiu destinat copiilor este centrat, în mod inedit, pe o instalaţie de joacă sub forma unei corăbii realizată din materiale de cea mai bună calitate şi cu grad ridicat de siguranţă pentru cei mici, înconjurată de alte echipamente moderne. Zona beneficiază, totodată, de băncuţe, de o ţâşnitoare, de amenajări horticole deosebite, precum şi de iluminat public eficient.

Cu acest prilej, edilul-şef a declarat că Primăria Municipiului oferă celor mai mici râmniceni condiţii de joacă ce rivalizează cu cele mai moderne astfel de facilităţi nu doar din ţară, ci şi din străinătate, subliniind că Râmnicul continuă să îşi merite pe deplin Premiul de Excelenţă acordat încă din 2017 în cadrul Galei Administraţie.ro pentru amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă.

Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.