duminică, iunie 7, 2020
Handbal

Corona Braşov a depus memoriu la Comisia de Apel, iar peste câteva zile va afla dacă Federaţia o va reprimi în campionat

162Vizualizari

Pe 6 decembrie 2019, Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRH a luat decizia de a exclude echipa Corona Braşov din toate competiţiile desfăşurate pe plan naţional (Liga Florilor şi Cupa României). Cauza descalificării a fost aceea că gruparea de sub Tâmpa a folosit tratamente interzise pentru jucătoarele sale. Totodată, au fost suspendate temporar din activitatea sportivă şi 17 dintre componentele formaţiei braşovene. În urma acestei hotărâri, echipei antrenate de Ion Crăciun i s-au anulat toate rezultatele înregistrate în primele 11 etape din Liga Florilor.
Oficialii de la Corona Braşov au făcut imediat memoriu la Comisia de Apel, pentru ca echipa să fie reprimită în campionat. Ca urmare, săptămâna trecută, mai precis miercuri, 1 ianuarie, FRH a publicat un comunicat scurt pe site-ul oficial, www.frh.ro, în care a precizat că toate meciurile din următoarea perioadă ale echipei de sub Tâmpa (din Liga Florilor şi Cupa României) vor fi amânate până în momentul judecării apelului. Printre partidele reprogramate se numără şi cea cu SCM Rm. Vâlcea, din etapa a 13-a (ultima a turului), care trebuia să aibă loc în Sala Traian, în acest week-end, mai precis sâmbătă, 11 ianuarie.
Sursă foto: Facebook Corona Braşov