• Nu e glumă! Decizia a fost luată deja de AJF Galaţi!
Virusul cu coroană (Covid-19) nu e deloc o glumă la nivel mondial, iar situaţia din Italia e edificatoare în acest sens. În condiţiile în care numărul cazurilor şi al morţilor creşte de la oră la oră, în peninsulă, s-a luat decizia ca toate competiţiile sportive să fie suspendate până pe 3 aprilie, anunţul fiind făcut chiar de premierul Giuseppe Conte. În România, unde epidemia de coronavirus nu e atât de furibundă, FRF a instituit doar obligativitatea ca meciurile din primele ligi să se desfăşoare fără spectatori.
În unele părţi ale ţării, şi fotbalul judeţean a intrat, însă, „în carantină”! Pe baza hotărârii Comitetului de Urgenţă al FRF, din 8 martie, care a stabilit ca meciurile să se dispute cu tribunele goale, la Galaţi, s-a aplicat deja o decizie similară, astfel că toate partidele organizate în judeţ, la nivel de seniori, se vor desfăşura fără public până la finele lunii. Informaţia a apărut luni, 9 martie, pe site-ul oficial al AJF Galaţi. „Comitetul de Urgenţă al AJF Galaţi a luat hotărârea ca jocurile din cadrul competiţiilor de seniori, programate până la data de 31 martie, inclusiv, să se desfăşoare fără spectatori!”, au transmis oficialii de la Dunăre, care au detaliat apoi şi cum trebuie să procedeze cluburile în acest caz.
Pe 30 decembrie, când a dat publicităţii ordinea de programare a tuturor echipelor din judeţ la vizele anuale, AJF Vâlcea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe