Administrație

Cosmin Anghelescu a prezentat principalele obiective de investiții pe care vrea să le realizeze la Mateești

653Vizualizari

Primarul Cosmin Anghelescu și-a stabilit prioritățile pentru anul 2021, în ceea ce privește obiectivele de investiții. Astfel, social-democratul și-a propus să modernizeze 2,7 kilometri de drumuri, cu fonduri pe situații de urgență. Pe lângă asfaltare, se vor realiza rigole betonate și podețe de acces spre proprietăți. Este vorba de trei drumuri: Codrești (700 de metri), Iriștea-Ogoare (1 km) și Lespedea (1 km). „Avem multe drumuri neasfaltate la Mateești, aproximativ 20 de kilometri. Am depus însă proiecte pentru modernizarea acestora, pe CNI și PNDL, prin care sperăm să rezolvăm o bună parte din infrastructură. O altă prioritate a noastră se referă la introducerea rețelei de canalizare prin vacuum, pe o lungime de 16 kilometri. Investiția a fost deja scoasă la licitație. Avem și banii necesari, pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Sperăm ca, în primăvară, să începem lucrările propriu-zise”, a precizat primarul Cosmin Anghelescu.