În etapa a doua din retur, Viitorul Mateeşti o va înfrunta, în deplasare, pe Olteţul Alunu, vicelidera-surpriză a Ligii a IV-a. Oficialii echipei din Mateeşti speră într-o comportare bună a jucătorilor, dar şi într-un rezultat pozitiv.
„Va fi un meci foarte greu pentru noi, cunoaştem bine forţa de joc actuală a echipei din Alunu. Dar băieţii noştri sunt motivaţi şi sperăm să obţină un rezultat pozitiv, adică măcar să nu pierdem. Stăm bine din punct de vedere psihic, pentru că venim după trei victorii, două în Cupa României, fără gol încasat, şi una în amicalul cu Faurul Livezi, din week-end. Chiar dacă partidele n-au fost atât de grele, fiind vorba de succese în faţa unor grupări de nivel inferior, jucătorii noştri au prins încredere în potenţialul lor. Au jucat frumos, au legat bine relaţiile de joc şi s-au încălzit pentru adversarii tari. Mergem la Alunu să ne jucăm şansa! Cum îmi place mie să spun, mingea e rotundă şi orice se poate întâmpla în fotbal, chiar dacă adversarii sunt mult mai bine clasaţi. Din această iarnă, avem o apărare mai bună, un portar de calitate, iar în plus s-a schimbat în bine şi linia de mijloc. Suntem mai greu de învins şi sper că se va vedea asta la Alunu. La acest nivel, contează mai puţin atacul. Important e să ai o apărare tare şi să nu iei goluri. Pentru că dacă din cinci ocazii dai 1 gol şi nu primeşti niciunul, ai învins! Dar degeaba marchezi trei goluri, dacă greşeşti în apărare şi încasezi patru! Înfrângerea e inevitabilă dacă ai o apărare slabă. Asta e părerea mea pentru acest nivel. Important e să nu primeşti gol! Repet, mingea e rotundă, în fotbal orice e posibil, s-au văzut surprize şi la case mai mari, de aceea sperăm şi noi într-un rezultat pozitiv la Alunu”, a menţionat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
Echipa de fotbal Minerul Costeşti va beneficia de sprijinul noului primar al localităţii, Vasile Borăscu. Liberalul a ţinut să menţioneze...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe