Cosmin Popa i-a dat gol Spartei și a plecat în Dubai
530Vizualizari
Cosmin Popa a marcat unul dintre cele două goluri ale echipei pe care o antrenează, Minerul Berbești, în partida cu Sparta Rm. Vâlcea, vicecampioana județului (2-5). A doua zi, el a plecat în Dubai, unde, de ani buni, conduce o academie de copii și juniori. “Cosmo” a mărturisit că nu va renunța la proiectul său din Emirate, mai ales că aici a investit timp și pasiune. “La academia pe care o conduc în Dubai, am 150 de copii. După ce m-am întors în Râmnic, pentru a face și aici o academie juvenilă, am decis să las pe cineva să coordoneze activitatea din Dubai. Eu vreau să fac ceva frumos la Minerul Berbești. Dar este nevoie de răbdare!”, a precizat Cosmin Popa.