Cosmin Tița – GENIAL pentru Pietrari! 🎇A bătut-o de unul singur pe Galicea (3-2).💪 “Dedic victoria băiatului meu!” 💕
Cosmin Tița a făcut un meci excelent, contra celor de la Topologul Galicea. El a reușit să marcheze de două ori și să dea un assist, în succesul cu scorul de 3-2. “Am întâlnit o echipă foarte bine pregătită din toate punctele de vedere. La Topologul Galicea au debutat și doi foști colegi de ai noștri, “Gunie” și “Oaie”. Primul gol l-am marcat după un contraatac aproape de mijlocul terenului, apoi Gunie a marcat pentru scorul de 1-1 dintr‐un penalti, acesta fiind și scorul la pauză. În repriza a doua, a fost un joc intens din partea ambelor echipe. Am reușit să ne impunem cu scorul de 3-2. Am demonstrat și astăzi că nu ne merităm locul din clasament. Am avut și mult ghinion în această parte a returului. Dedic această victorie foarte importantă fiului meu, Ștefan Vladimir, care, în ziua meciului, pe 1 iunie, a împlinit 3 ani. Este steaua mea norocoasă!”, a precizat Cosmin Tița. Felicitări și La Mulți Ani celui mic!