Diverse

„Cosmo” are o strategie sănătoasă: parteneriate cu Olympic, iSport și alte academii, pentru a promova cât mai mulți juniori talentați

1.06KVizualizari

Cosmin Popa, managerul clubului Minerul Berbești, a precizat că intenția sa este de lansa în fotbalul mare cât mai mulți juniori talentați din județul Vâlcea. Iar pentru a-și îndeplini acest obiectiv, el a luat deja legătura cu mai mulți antrenori buni. „Sincer, eu vreau să colaborez cu toate academiile, centrele și cluburile din Râmnic și nu numai. Am semnat un parteneriat cu Dan Bărbuț, de la Olympic, dar și cu iSport. Suntem deschiși spre orice colaborare. Intenția mea este să promovăm cei mai buni juniori din județ. Pentru că, în fond, asta e cel mai important, mai ales la acest nivel. Bineînțeles, ne interesează și rezultatele cu Minerul Berbești, dar, totodată, vrem să fim o rampă de lansare spre fotbalul național. Avem deja academie la Berbești, care se numește Stallions Minerul. În cadrul centrului, sunt oameni profesioniști, precum Luciano Acosta – preparator fizic și Paulo Ortiz – care e și antrenor la echipa mare, de Liga a IV-a. De asemenea, îl avem alături de noi și pe impresarul Franciso Morales, un prieten apropiat al regratatului Maradona„, a precizat Cosmin Popa, reprezentantul clubului Minerul Berbești.