Administrație

Costi Rădulescu (CJV), numai cuvinte de laudă despre Ștefan Verdeș, primarul din Livezi: A reușit să facă investiții record în localitate! E primarul potrivit!

2.61KVizualizari
Zilele trecute, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a avut o vizită de lucru, în localitatea Livezi, pentru a analiza stadiul lucrărilor de infrastructură. El a fost plăcut impresionat că, în localitate, primarul Ștefan Verdeș, a reușit să obțină, prin multă muncă, sute de miliarde de lei vechi, bani pentru drumuri, canalizare și nu numai. „Ștefan Verdeș este colegul și prietenul meu, dar și un bun primar, într-o localitate pe care o iubește din suflet. Și o și demonstrează, prin proiectele derulate în beneficiul locuitorilor de aici. Pentru că îi prețuiesc foarte mult pe cei alături de care am muncit și muncim zi de zi, pentru modernizarea acestui județ, și pentru că și eu pun suflet în tot ceea ce fac, îi vizitez cu mare drag, de câte ori am ocazia. Zilele trecute, am ajuns în comuna Livezi, un loc binecuvântat de Dumnezeu cu patru biserici monument istoric. Se spune că Biserica din lemn «Sfinţii Voievozi» din Părăuşani, veche de sute de ani, ar fi prima construită de meşterii care au ridicat Mănăstirea dintr-un Lemn de la Frâncești. Totul pleacă de la sat, de la comună, iar în Livezi nu s-a muncit niciodată atât de mult, în ultimii 30 de ani. În acest mandat de primar, cu bani guvernamentali, buget local și alte fonduri atrase, Ștefan Verdeș a reușit să facă investiții record pentru localitate: fie că vorbim de construcția, aflată în plină execuție, a drumului comunal care duce la Dănciulești, în judeţul Gorj (care scurtează cu aproape 100 de km distanța dintre cele două localități), despre înființarea rețelei de canalizare (în lungime de 25 km), despre reabilitarea căminului cultural sau modernizarea iluminatului public. Totodată, asfaltarea DN 67B de către CNAIR, care s-a realizat aproape în totalitate pe raza localității Livezi, dar și pe teritoriul comunelor vecine, s-a datorat implicării noastre, a administrației județene și a mea personal… Pentru că le-am transmis, la momentul respectiv, și le spun mereu celor de la drumuri naționale, că aceste drumuri nu trec pe deasupra județului și mă bucur că drumul arată bine, în prezent. Toate aceste investiții sunt, până la urmă, ale oamenilor, iar eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vâlcea, nu pot decât să îl felicit pe domnul primar și să îl asigur de sprijin în continuare. Cred cu tărie că Ștefan Verdeș, în următorii 4 ani, își va face datoria față de oameni, cu aceeași pasiune ca și până acum. Bine faci, bine găsești!”, a scris președintele CJV pe pagina sa de Facebook.