Cozia a făcut SHOW cu vicelidera Ligii a III-a: i-a dat două goluri în primele 25 minute!
Cozia Călimănești a început neașteptat de bine partida de pe teren propriu, cu Sporting Roșiori, locul 2 în clasamentul Ligii a III-a. Echipa antrenată de Vasile Ilinca a urcat permanent în atac și a forțat deschiderea scorului. Cu un joc bun pe flancuri și pase din maxim două atingeri, Claudiu Ghighilicea a punctat pentru 1-0 în minutul 13, cu un șut pe colțul lung. Gabriel Dobrin a dus scorul la 2-0, 10 minute mai târziu, când a șutat cu latul din întoarcere, tot la bara a doua. Iar Cozia nu a renunțat să atace, lansând noi acțiuni periculoase în apropierea careului advers. Din păcate, o greșeală la jumătatea terenului, o neatenție în zona centrală, a făcut ca diferența să se reducă (2-1). De altfel, aceasta a fost singura greșeală din prima repriză, care s-a materializat prin gol! Vasile Ilinca a mers pe cartea atacului și în repriza secundă, când Claudiu Ghighilicea (jucător exponențial) a mai avut două situații mari de a mai marca, singur cu portarul. Astăzi, Cozia a arătat ca o echipă mare, capabilă să se lupte de la egal la egal cu granzii seriei. Mai întâi însă, conducerea clubului trebuie să rezolve restanțele financiare, ca să nu riște să piardă jucătorii la vară. Felicitări, băieți!