marți, ianuarie 14, 2025
Fotbal Județean

Cozia Călimănești rămâne lideră în Liga a IV-a. „La iarnă, vom lua câteva decizii importante!”

1.12KVizualizari
Cozia Călimănești a învins-o cu scorul de 3-1 pe FC Păușești-Otăsău și se menține pe prima poziție în clasamentul Ligii a IV-a, la trei puncte distanță de CS Mădulari. Echipa antrenată de Vasile Ilinca a condus cu 2-0 încă din prima jumătate de oră. Alex Uță și Silviu Rădoi (2) au marcat pentru Cozia Călimănești, iar Bogdan Bîrlogeanu, din penalti, pentru FCPO. „A fost un meci neașteptat de greu. Păuşeşti Otăsău chiar joacă foarte bine pe teren propriu. Am reușit să facem o primă repriză foarte bună, dar, în a doua, am avut probleme destul de mari. Adversarii au urcat peste noi și, timp de vreo 25 de minute, ne-au cam dat bătăi de cap. Care e secretul nostru? E adevărat că nu avem vedete la echipă, dar ne bazăm foarte mult pe cele trei capitole: pregătire fizică, tehnică și tactică. Ne-am pregătit mult și în perioada cât campionatul a fost oprit. În ceea ce privește lupta pentru Liga a III-a, la iarnă, vom lua câteva decizii importante. Le spun mereu jucătorilor mei: dați tot ce puteți, pentru că viața de fotbalist este cea mai frumoasă. Eu am jucat până la 40 de ani. M-am lăsat și nu am mai intrat pe teren. Nu avea rost să mai joc la județ”, a precizat Vasile Ilinca.