Cristi Manea și Alex Drăgușinoiu – atac de top la ASC Orlești, în partida cu Șușani
ACS Orlești a învins-o pe ASC Șușani cu 5-1, scor stabilit încă de la pauză. Cristian Manea (adus de la Voicești) și Alex Drăgușinoiu au făcut deja un cuplu de atac de top. Astfel, Alex Rădulescu a deschis scorul, din lovitură de la 11 metri, Drăgușinoiu a marcat pentru 2-0, iar Manea – pentru 3-0 și 4-0. Apoi, adversarii au marcat din penalti, prin Toni Buniță, iar Drăgușinoiu a făcut 5-1 și a stabilit rezultatul final.
„Din punctul meu de vedere, avem mai multă forță ofensivă odată cu venirea lui Cristian Manea. Bineînțeles, nu putem neglija contribuția colegilor săi, care au fost top. De asemenea, de la Voicești, va veni weekendul acesta și Bogdan Popa, un mijlocaș ofensiv cu experiență, care ne va fi de mare ajutor. E foarte important să ne consolidăm echipa. Și cred că am reușit asta. Sezonul acesta, mi-am să ne clasăm în prima jumătate a clasamentului. Nu ne va fi foarte ușor, dar e important să ne stabilim un obiectiv cât mai îndrăzneț. Ne bucurăm de tot sprijinul primăriei, care ajută sportul din localitate”, a precizat Bogdan Tudor, oficialul echipei ASC Orlești.