Diverse

Cristian Burleanu a vorbit despre criza locurilor de muncă: S-a deschis o stație PECO la Sinești, iar oamenii nu voiau să se angajeze, deși luau 2000 de lei net

2.23KVizualizari
Cristian Burleanu, primarul din Sinești, a vorbit despre lipsa locurilor de muncă din mediul rural – unul dintre subiectele sensibile la ora actuală. Liberalul a explicat că situația este complicată, în sensul că, deși forță de muncă există, totuși, angajatorii se lovesc de dezinteres și lipsă de pregătire.
„La Sinești, s-a deschis de curând o stație PECO. Vă spun sincer că foarte-foarte greu am găsit oameni pentru a lucra. Stăteau câte 3-4 zile și plecau. Vedeți, în orice domeniu, programul de lucru trebuie respectat. Dar oamenilor nu le mai place să muncească. Cred că s-au perindat vreo 15 persoane pe la PECO. Din păcate, lipsa educației este o altă problemă mare cu care ne confruntăm. Am văzut persoane care s-au dus la angajare cu diplomă de 7 clase. Deci, nici Capacitatea nu au dat-o. Și o întreb pe persoana respectivă: dar ce s-a întâmplat de ai renunțat la școală? Păi, știți, m-am măritat – mi-a răspuns ea. Vedeți, ce încredere poate da unei firme o persoană care nu a terminat nici măcar un liceu?! Locuri de muncă sunt, dar și tu ca angajat trebuie să ai măcar un minim de educație”, a explicat primarul din Sinești, Cristian Burleanu.