duminică, aprilie 14, 2024
Diverse

Cristian Tudorache – eurogol, de la 30 de metri, la vinclu, pentru FC Vlădești. Robert Avram a făcut cinste, de ziua sa de naștere!

908Vizualizari

FC Vlădești a reușit să câștige cu scorul de 2-1, în deplasare, la CS Șușani. A fost un meci special, mai ales că, Robert Avram și-a cinstit colegii cu o pizza în Drăgășani, cu prilejul zilei sale de naștere. “Am întâlnit o echipă fair-play, pe CS Șușani! Adversarii au deschis scorul, după o mică eroare în defensiva noastră: 0-1. Am egalat prin Marian Berbece, care se află la al patrulea gol al său, din centrarea lui Cosmin Olaru. 1-1 a fost scorul la pauză! În repriza a doua, meciul a fost foarte echilibrat, iar diferența a fost făcută de inspirația unui jucător al nostru. Astfel, Cristian Tudorache, după ce a driblat un adversar, a dat gol de la 30 de metri, cu stângul, la vinclu, pe colțul lung. Eurogol!!! Chiar și adversarii l-au felicitat pentru reușita sa de excepție! Mulțumim suporterilor noștri care ne-au încurajat chiar și la 80 kilometri distanță. Dedicăm victoria colegului nostru, Robert Avram, care a făcut 28 de ani. După meci, el ne-a cinstit la Proper Pizza Drăgășani. Ne așteaptă o deplasare grea, la Roești. În tur, am avut meci greu contra lor, în care ne-am impus doar cu 1-0”, a declarat conducerea clubului FC Vlădești.