joi, septembrie 12, 2024
Handbal

Cristina Neagu – MVP-ul manşei tur din optimile Ligii Campionilor, din Sala Traian. „Vâlcea a fost un pic arogantă în meciurile anterioare!”

612Vizualizari
În meciul cu SCM Rm. Vâlcea, din Sala Traian, CSM Bucureşti nu a putut conta pe una dintre piesele de bază din defensivă, Gabriela Perianu, însă celelalte jucătoare trimise pe teren de Adrian Vasile au compensat fără probleme absenţa sa. Ca şi în meciul din urmă cu două săptămâni, din Liga Florilor, tot Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei din Capitală. „Briliantul” a marcat de 13 ori la Vâlcea, după ce reuşise 7 goluri la Sf. Gheorghe.

„Ca şi în campionat, când am fost puţine jucătoare, şi de această dată am jucat la superlativ!”

La finele partidei din Sala Traian, EHF a desemnat-o pe Cristina Neagu cea mai bună jucătoare de pe teren. „Ne-am pregătit din nou foarte bine, ca şi în campionat, unde, deşi am fost puţine jucătoare, am câştigat! Şi de această dată, cred că am jucat la superlativ, de la prima, la ultima jucătoare! Au fost câteva faze de apărare la rând în care am câştigat mingea şi am dat câteva goluri rapid. La un moment dat, m-am uitat pe tabelă şi am văzut că avem trei în plus. Wow, mi-am spus! Parcă nici nu îmi dădeam seama de unde!? După care, normal, încrederea noastră a crescut foarte mult şi am început să ne apărăm din ce în ce mai bine. Iar, când adversarele au rămas libere pe semicerc, Grubisic a apărat câteva mingi foarte-foarte importante! În atac, am înscris foarte uşor şi astfel am ajuns la această diferenţă foarte mare de scor!”, a afirmat Cristina Neagu, după meciul din Sala Traian.

Unitatea și atitudinea au făcut diferența în acest meci. Ne dorim să ajungem în Final Four!”

„Nu ştiu dacă experienţa noastră a contat de această dată. Vâlcea a fost mereu foarte încrezătoare împotriva noastră, aș spune chiar un pic arogantă în unele dintre meciurile anterioare. Acum, am abordat meciul foarte bine, iar diferenţa de scor de la final reflectă exact diferenţa din acest moment dintre noi şi rivala noastră. Toate jucătoarele au avut o atitudine senzațională, am arătat că în acest mod putem să luptăm de la egal cu oricare dintre echipe. Nu contează câte goluri am marcat eu! Unitatea echipei și atitudinea au făcut diferența! Am venit să câștigăm la Vâlcea, am vrut să rezolvăm calificarea din primul meci. Dar, sigur că mai există şi returul, pe care trebuie să-l tratăm cu seriozitate, pentru că e sport şi se poate întâmpla orice. E clar că e o diferenţă liniştitoare, dar vrem să câştigăm şi acasă. Ca în fiecare an, ne dorim să ajungem în Final Four, a mai declarat cea mai bună jucătoare de la CSM Bucureşti.