La finele campionatului trecut, CS Guşoeni a făcut saltul în Liga a IV-a deşi a cedat două meciuri importante, cu Viitorul Mateeşti şi Atletic Drăgăşani, ambele în deplasare, cu 2-1. Până la urmă, partida de la Mateeşti a fost câştigată la „masa verde”, cu 3-0, iar echipa primarului Nicolae Concioiu a sărbătorit promovarea în elita fotbalului judeţean.
Ironia sorţii, CS Guşoeni le-a înfruntat chiar în startul actualului sezon pe ambele formaţii în faţa cărora a pierdut în vară, acestea fiind invitate în Liga a IV-a deşi n-au ocupat locuri care să le asigure promovarea. Alex Concioiu & Co. n-au uitat înfrângerile de anul trecut şi au reuşit să-şi ia revanşa în fiecare dintre cele două partide, iar asta deşi au jucat în deplasare. În runda inaugurală, CS Guşoeni s-a impus cu 3-0 împotriva echipei Atletic Drăgăşani, iar apoi, în etapa a 3-a, a învins-o cu 5-3 pe Viitorul Mateeşti.
„Pentru noi, a fost o concidenţă frumoasă că le-am întâlnit pe ambele rivale ale noastre în primele runde ale acestui sezon şi că le-am bătut. După ce Sporting Galicea s-a desfiinţat, suntem echipa numărul 1 care a promovat din Liga a V-a, graţie criteriului sportiv, şi ne-am respectat blazonul în faţa celor două formaţii care au ajuns, de asemenea, în elită. Am terminat sezonul trecut pe locul 2, dar nu trebuie uitat că în multe meciuri nu am putut să-i avem pe cei mai buni jucători din lot, iar din cauza asta am înregistrat câteva rezultate negative. I-am arătat însă campioanei că suntem la fel de buni când am învins-o fără drept de apel, în retur, pe teren propriu, cu 5-1!”, a subliniat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.
Nou-promovată în Liga a IV-a, CS Păuşeşti-Măglaşi este marea surpriză a acestui sezon. După zece etape, Claudiu Dumitru şi colegii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe