miercuri, iulie 28, 2021
Fotbal Județean

CS Guşoeni şi-a readus golgheterul acasă! Daniel Zugravu a revenit de la Oltul Ioneşti

586Vizualizari

La finele turului Ligii a IV-a, CS Guşoeni ocupă locul 14 în clasament şi se bate pentru a evita retrogradarea. Oficialii echipei din sudul judeţului au realizat deja un prim transfer important pentru cea de-a doua parte a sezonului şi speră că, în retur, noua achiziţie va da o altă faţă liniei de atac. Astfel, formaţia din localitatea administrată de primarul Nicolae Concioiu l-a readus acasă pe Daniel Zugravu (30 de ani), care a evoluat o perioadă chiar în Superligă, la Oltul Ioneşti.
„Daniel Zugravu a fost golgheterul echipei noastre în prima parte a sezonului trecut, dar apoi a plecat sub formă de împrumut la Ioneşti. Mutarea s-a produs din motive personale: el a devenit tătic şi voia să fie mai aproape de Rm. Vâlcea, unde locuieşte. E o achiziţie bună pentru noi, mai ales că e vorba de un jucător polivalent, care poate să joace pe toate posturile”, a afirmat George Concioiu, oficial la CS Guşoeni.

Echipa primarului Nicolae Concioiu nu a pierdut nicio piesă de bază în această iarnă

„Pe de altă parte, ne-am mai întărit lotul cu încă doi jucători. În primul rând, este vorba de Darius Enache, fost junior la Dinamo şi Steaua. El e originar din localitate şi a revenit acum acasă! În plus, l-am mai luat pe Andrei Ilinca (17 ani), un junior de la CS Mădulari, care e, de asemenea, din Guşoeni. În perioada următoare, sperăm să mai rezolvăm încă un transfer, un mijlocaş de la AS Creţeni. Uşor-uşor, încercăm să încropim o echipă cât mai bună pentru retur. Altfel, am mai avea nevoie de un fundaş central, pe care îl căutăm în continuare. Dar, nu e nicio problemă nici dacă nu-l vom găsi, sunt soluţii în lotul nostru pentru a acoperi postul respectiv. La capitolul plecări, nu ne-am despărţit de nicio piesă de bază. Am cedat doar un singur jucător, care însă nu a mai evoluat pentru noi de vreo doi ani, aşa că a venit să-şi ia doar legitimaţia de joc şi să se transfere în altă parte”, a mai adăugat reprezentantul echipei din Guşoeni, George Concioiu.