CS Păușești-Măglași – „echipa de la țară” care a îngenuncheat bugetele mari din Vâlcea și vrea să facă Paștele pe locul I!
CS Păușești-Măglași continuă să scrie o poveste despre pasiune, sacrificiu și o unitate de grup mai rar întâlnită la acest nivel. Cu un buget mult mai mic, în comparație cu alte cluburi, dar cu o inimă uriașă, „echipa de la țară” a reușit imposibilul: este numărul 1 în Liga a IV-a și privește spre restul clasamentului de la înălțimea podiumului. Ultima demonstrație de forță a venit în deplasarea de la Viitorul Mateești. Chiar și fără piese de bază precum Andi Petrescu, Vasy Deaconu, Denis Tătaru sau Ciprian Vlădoi, băieții antrenați de Romeo Chelcea au făcut instrucție pe teren. Cătălin Duminică (autorul unei „triple”) și Vali Mihalcea au semnat sentința gazdelor, consolidând statutul de lider al CSPM.
„Dublă” de foc cu ASC Orlești, înainte de Înviere
Pentru liderul Ligii a IV-a, Săptămâna Mare vine cu o provocare dublă împotriva celor de la ASC Orlești: miercuri, duelul pentru calificarea în semifinalele Cupei României (deplasare, ora 17.00) / iar sâmbătă (ora 11:00), examenul din campionat, pe teren propriu. Miza? Un Paște petrecut pe primul loc și confirmarea că succesul lor nu este o întâmplare, ci rezultatul unei munci continue a celor din conducerea clubului, începută tacticos încă din 2021.
Bogdan Teodorescu: „Am făcut ceva extraordinar, din aproape nimic!”
Viceprimarul localității, cel care a pus umărul la reconstrucția echipei alături de primarul Marcel Radi și o echipă de oameni inimoși (Dumitru, Marga, Brănescu, Ianțuc și Oprescu), explică secretul din spatele succesului: „Nu avem presiunea titlului, le-am cerut doar să fie o familie. Când ești pe primul loc, mulți așteaptă să faci chix, mai ales că ne luptăm cu cluburi care au bugete mult mai mari, precum Horezu, Călimănești, Alunu sau Budești. Dar unitatea grupului ne-a dus aici. Sâmbătă, după meci, vreau să ne strângem cu toții la un grătar, să sărbătorim ca o adevărată familie.”
CS Păușești-Măglași demonstrează că în fotbal, ca și în viață, banii pot cumpăra jucători, dar nu pot cumpăra spiritul. Rămâne de văzut dacă „echipa de la țară” va reuși să-și păstreze coroana după ultima etapă și să ofere comunității cel mai frumos cadou: titlul de campioană! 🏆⚽💪




