CS Vâlcea 1924 a atras 270.000 de euro din sponsorizări private. „Consiliul Judeţean Vâlcea rămâne principalul susținător, dar nu mai este singur în această călătorie!”
CS Vâlcea 1924 a devenit deja un brand la nivel național prin echipa de baschet masculin, care a cucerit medaliile de bronz în sezonul trecut. Pe 3 decembrie, oficialii de la poalele Capelei au ținut să precizeze că alături de Consiliul Județean Vâlcea – principalul susținător – se află o grămadă de sponsori, care contribuie cu sume mai mici sau mai mari la stabilitatea financiară a clubului. Potrivit unui comunicat postat pe Facebook, a fost atrasă deja suma de 270.000 de euro din contracte de sponsorizare sau de publicitate, planul fiind acela ca finanțarea privată să crească în perioada următoare. CS Vâlcea 1924 a publicat pe rețeaua de socializare o listă cu peste 40 de parteneri și alte detalii legate de acest aspect.
„Sunt mulți! De fapt, ei reprezintă cheia succesului nostru! Implicarea comunității oamenilor de afaceri este vitală pentru succesul pe termen lung al acestui club. Ne-am pus un obiectiv financiar, dar mai ales ne-am dorit să fie mai mulți! Calendarul nostru advent din această lună este despre ei. Despre faptul că știu ce facem și ne ajută! Le mulțumim lor: AMPERIO ENERGY, NURVIL, BOROMIR IND, MARPLUS – PEAK, ELSACO ELECTRONIC, PANADRIA, BIOSAN, BILBOR, STAYFITGYM, AUTORO, DIANA, ANNABELLA, DENTACLINIC, FARMACIA BAJAN, HELIOSOLY, HIGH SYSTEM SOLUTION, ROYAL PREINVEST, ARTA MODEI, CORILUC, DAMILA, EDC PROSPICIO, EUROPEAN BANKING SYSTEMS, FALA, HOMEVO, LARCRI TEAM, MEDAUDIO OPTICA, METAL SCREW COMPANY, MG FINANCIAL, MONICOS, NEGOESCU SD, PANVIL EXIM, PCI PIPES SYSTEMS, POPA IMPEX, PROFRIG IMPEX, ROXICOM, VALORIS, STRIM METAL, SHOOPING CITY Râmnicu Vâlcea, VIPAS SERVICES, SRD EVENTS, ASOCIAȚIA BASCHET CLUB SHOOTING STARS, ASOCIAȚIA FABRICA DE BASCHET, NORDIC IMPEX, FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE BASCHET.
Prin sponsorizări directe sau prin asociația CLUB ARISTOCRATIC VÂLCEA 1924 am depășit 270.000 de euro în contracte de sponsorizare sau publicitate. La acestea se mai adaugă aproximativ 20.000 de euro abonamente și bilete și aproximativ 5000 de euro din taxe de formare și transfer. In al doilea an de existență în prima ligă reușim să ne depășim cu mult targetul fixat și vom avea finanțare privată de peste 300.000 de euro în sezonul 2025-2026. În zilele următoare, vom mulțumi fiecărui partener în acest proiect minunat, în care sunt implicați direct peste 1200 de sportivi. Consiliul Judeţean Vâlcea rămâne principalul susținător, dar, iată, nu mai este singur în această călătorie!”, au detaliat oficialii de la CS Vâlcea 1924, pe pagina de Facebook a clubului de la poalele Capelei.
Pe 17 decembrie 2025, Bogdan Matei și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport, invocând motive...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe