Sporturi

CS Vâlcea 1924 a legitimat un jucător nou. Și acesta provine tot de pe continentul nord-american

402Vizualizari
Zilele trecute, în plin sezon competițional, CS Vâlcea 1924 a anunțat un nou transfer, și de această dată fiind vorba de un jucător de pe continentul nord-american. Astfel, gruparea din Sala Traian l-a legitimat pe Ta’lon Latrell Cooper (25 de ani), un baschetbalist care nu se află însă la prima experiență în Europa. „Să-i spunem bun venit lui Ta’Lon Cooper, cel care completează «haita» în cel mai important moment al sezonului. Jucător de poziția 1, cu înălțimea de 1,93 m, Cooper a evoluat ultima dată la echipa Spojnia Stargrad, din Polonia, formație care a participat în cupele europene anul acesta. La doar 25 de ani, baschetbalistul american are și experiența colegiului la cel mai înalt nivel, South Carolina Gamecocks fiind ultima echipă din NCAA unde a evoluat. Bine ai venit!”, a transmis CS Vâlcea 1924, pe pagina sa de Facebook, pe 27 ianuarie.
După venirea lui Ta’lon Latrell Cooper, echipa din Sala Traian are în lot nu mai puțin de șase baschetbaliști de peste Ocean. Așa cum se cunoaște, în prezent, din „haită” mai fac parte americanii Cornelius Hudson, Eral Penn, Auston Barnes și Tyler Francis Sabin și canadianul Kadre Grey.

Ta’lon Latrell Cooper a avut procentaje excelente la South Carolina Gamecocks

Născut pe 26 noiembrie 1999, în statul Carolina de Sud, Ta’lon Latrell Cooper evoluează pe postul de guard. El a jucat ultima oară în campionatul Poloniei, la Spojnia Stargrad, echipă medaliată cu bronz în sezonul trecut. Așa cum se cunoaște, vara trecută, tot din Polonia a ajuns la CS Vâlcea 1924 canadianul Kadre Grey, care a fost legitimat chiar la campioana Trefl Sopot. În condițiile în care Spojnia Stargrad ocupă acum doar locul 13, din 16, Ta’lon Latrell Cooper a ales să plece.
Până la transferul în Polonia, noul baschetbalist de la CS Vâlcea 1924 a evoluat pentru echipa South Carolina Gamecocks, în campionatul american al universităților (NCAA), și a jucat 34 de meciuri în sezonul 2023-2024. El a fost utilizat în medie 33,7 minute, având o medie de 9,9 puncte pe meci și procentaje excelente la 3 puncte (45,9 %) și la libere (71,7 %). Vara trecută, Ta’lon Latrell Cooper a bifat două meciuri pentru Orlando Magic, în NBA Summer League, dar apoi a ales să vină în Europa.

Noul american din Sala Traian a fost adversarul echipelor din Oradea și Pitești

În scurta perioadă în care a evoluat pentru Spojnia Stargrad, Ta’lon Latrell Cooper a evoluat alături de echipa poloneză în FIBA Europe Cup, competiție în care a înfruntat și două formații românești: CSM CSU Oradea și FC Argeș Pitești. Iar rezultatele sale au fost remarcabile. Pe 9 octombrie, Spojnia Stargrad a pierdut cu CSM CSU Oradea, în deplasare (75-77), Cooper fiind utilizat 32 de minute, interval în care a marcat 21 de puncte, cele mai multe din echipa sa. Pe 16 octomhrie, pentru formația poloneză a urmat victoria de acasă cu Pitești (65-62), când americanul a jucat 30 de minute și a înscris 14 puncte. Pe 30 octombrie, Spojnia Stargrad a fost învinsă acasă de Oradea, iar Cooper a fost din nou cel mai bun din tabăra sa, cu 15 puncte reușite, în 34 de minute. În fine, pe 6 noiembrie, în înfrângerea din Trivale (63-77), el a evoluat 31 de minute și a marcat 11 puncte.
În total, în FIBA Europe Cup, în grupa din care a mai făcut parte și echipa Parnu (din Estonia), Ta’lon Latrell Cooper a încheiat cele șase meciuri cu 180 de minute jucate și 89 de puncte marcate, procentajele sale fiind deosebite: 52,0 % (la 3 puncte), 52,4 % (la 2 puncte) și 54,5 % (la aruncări libere). În schimb, în 14 meciuri jucate în sezonul actual din OBL – prima ligă din Polonia, americanul a încheiat cu 156 de puncte marcate în 361 de minute jucate și medii de 46,3 % (la 2 puncte), 31,5 % (la 3 puncte) și 65,4 % (la aruncări libere).
Sursă foto: Facebook CS Vâlcea 1924