Sporturi

CS Vâlcea 1924, la final de campionat. „Haita” din Sala Traian a pierdut cu 0-2 şi împotriva echipei SCM Timişoara

361Vizualizari
Marţi, 7 mai, CS Vâlcea 1924 a disputat, în deplasare, cel de-al doilea meci din seria cu SCM Timişoara, „finala pentru locurile 13-14” în Liga Naţională de baschet. Aşa cum era de aşteptat, în condiţiile în care s-a prezentat din nou cu mulţi tineri, echipa antrenată de Hristu Şapera a suferit o nouă înfrângere, de această dată cu scorul de 87-79 (pe sferturi: 15-13, 23-21, 23-16, 26-29). Gruparea de pe Bega a câştigat astfel seria cu 2-0 (după ce s-a impus în prealabil la Rm. Vâlcea cu 88-73) şi a pus punct astfel parcursului ambelor combatante în actualul sezon.
Despre meci, nu e mare lucru de spus. În cel de-al doilea sfert, CS Vâlcea 1924 a condus la un moment dat cu 6 puncte (24-18, în minutul 14.11), dar elevii lui Dragan Petricevic au întors apoi rezultatul în favoarea lor. Cea mai mare diferenţă cu care SCM Timişoara a condus a fost de 18 puncte (72-54) şi s-a consemnat în minutul 32.56. În ultimul sfert, CS Vâlcea 1924 s-a apropiat de câteva ori la 4 puncte (76-72, 79-75 şi 83-79), între minutele 37 şi 39, dar n-a reuşit şi miracolul de a câştiga partida.
În acest duel, punctele echipei din Sala Traian au fost marcate de Zoran Paunovic (21) – FOTO, la minge – , Alexandru Vlad (13), Christos Stephanos Ciriperu (10), Modibo Diaby (10), Nicolae Marin Ciucă (7), Radu Marian Vîrnă (6), Dragoş Constantinescu (5), Andreas Cristian Blidaru (4) şi Anton Grigorie Rotaru (3).
Sursă foto: facebook CS Vâlcea 1924