Vineri, 29 martie, au avut loc meciurile din cadrul ultimei etape a Grupei Valorice 11-18 din Liga Naţională de baschet masculin. Aşa cum am anunţat, probabil pentru a fi evitate jocurile de culise, toate cele patru partide s-au disputat de la aceeaşi oră. În această rundă, CS Vâlcea 1924 a avut un examen foarte greu, în fieful echipei SCM Timişoara, de care depindea traseul din play-out al grupării din Sala Traian. „Lupii negri” pregătiţi de Hristu Şapera s-au mobilizat exemplar şi au obţinut o victorie de senzaţie, in extremis, cu scorul de 94-92 (pe sferturi: 28-32, 19-19, 22-22, 25-19). Aşa cum era de aşteptat, meciul a fost extrem de echilibrat, de la un capăt la celălalt, dar vâlcenii au fost mai inspiraţi pe final şi l-au tranşat în favoarea lor.
„Ce meci! Ce meci! Inima Lupilor și sângele rece au făcut diferența! Bravo Toni! Bravo Branch! Ufff! Bravo Zorane! Bravo tuturor! Sunteți minunați!”, au transmis oficialii din Sala Traian, pe pagina de Facebook a clubului vâlcean, după meciul de la Timişoara.
„Lupii negri” n-au condus deloc pe tabela de marcaj pe durata celor 40 de minute de joc
Baschetbaliştii antrenaţi de Dragan Petricevic au început mai bine, iar în primul sfert au condus chiar şi cu 11 puncte (28-17, în minutul 8), aceasta fiind cea mai mare diferenţă înregistrată în partida de pe Bega. Ulterior, rezultatul s-a strâns, iar cele două combatante au mers cap la casp, dar echipa din Banat s-a aflat mereu în avantaj. Istoria partidei s-a scris în ultimele 100 de secunde de joc.
În minutul 38.34, SCM Timişoara a punctat pentru 92-87 şi se părea că partida era jucată. Americanul Stephaun Branch a marcat însă de 3 puncte în minutul 39.06 (pentru 92-90), după care CS Vâlcea 1924 a beneficiat de două aruncări libere (în minutul 39.30), ambele fiind transformate de Zoran Paunovic (92-92). Cu 7 secunde înainte de final, tot sârbul a fost providenţial, după ce i-a furat mingea conaţionalului său Adam Mirkovic şi a înscris pentru 94-92. Era minutul 39.58, prea târziu pentru ca adversarii să mai poată să refacă handicapul! Incredibil, dar adevărat, deşi n-a condus deloc timp de aproape 40 de minute de joc, „haita” lui Hristu Şapera a plecat victorioasă de pe Bega, graţie unui coş decisiv înscris cu 2 secunde înainte de final! Elevii lui Dragan Petricevic nu au înţeles ce li s-a întâmplat, dar victoria „lupilor negri” a fost una pe deplin meritată.
În acest duel, punctele echipei vâlcene au fost marcate de Stephaun Branch (22), Anton Grigorie Rotaru (18), Isaiah Rasheed Williams (13), Joshua Ahmere Sharkey (11), Peter Iwendiebo Olisemeka (8), Zoran Paunovic (8) – FOTO, la minge, Radu Marian Vîrnă (6), Vladislav Solopa (5), Modibo Diaby (2) şi Nemanja Bezbradica (1).
Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a participat, în week-end, la un triunghiular amical în Grecia, unde le-a înfruntat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe