Echipa CS Valcea 1924 in timpul intonarii imnului national , inaintea meciului de baschet CS Valcea 1924 si CSM CSU Constanta din LNBM Getica 95, desfasurat la Sala Sporturilor Traian din Ramnicu Valcea in data de 26-Jan-25. Foto credit: Catalin Margarit / PinPhoto
Sporturi

CS Vâlcea 1924 vs Dinamo București, în etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet. Meciul din Sala Traian va avea loc sâmbăta aceasta

714Vizualizari
CS Vâlcea 1924 face un sezon istoric în Liga Națională de baschet masculin, iar după 19 runde se află pe locul 3 în clasament, cu 31 de puncte, acumulate din 13 victorii și doar 5 înfrângeri. Bilanțul poate fi și mai bun, dacă „lupii negri” vor obține un rezultat pozitiv în restanța cu CSM CSU Oradea, de pe teren propriu.
În etapa a 20-a, care va avea loc în acest week-end, „haita” antrenată de Arturo Alvarez va primi vizita echipei Dinamo București. Formația din Capitală nu traversează deloc o perioadă bună, iar ca dovadă este faptul că se află sub pozițiile care asigură calificarea în play-off, în speță, pe locul 11, cu 26 de puncte, la trei „lungimi” de CSM Tg. Mureș, gruparea clasată pe 8.
Meciul dintre CS Vâlcea 1924 și Dinamo București este programat sâmbătă, 8 februarie, în Sala Traian, de la ora 18.00. În tur, într-o partidă disputată pe 20 octombrie, „lupii negri” s-au impus cu 69-59 în Capitală. Kadre Grey, Cornelius Hudson și colegii lor speră să repete evoluțiile bune din ultimele runde și să bifeze un nou succes, care le-ar consolida probabil definitiv poziția în Top 8.
Sursă foto: Facebook Cătălin Mărgărit / PinPhoto