CSPM – 5 goluri la Mateești, dar a bătut cu 3-2. Bogdan Teodorescu: “Va fi ceva super din sezonul viitor!”
CS Păușești-Măglași a câștigat cu scorul de 3-2 partida disputată în deplasare, la Viitorul Mateești, cu prilejul penultimei etape din campionatul Ligii a IV-a. Echipa antrenată de Claudiu Dumitru a consemnat acest rezultat prin Cătălin Duminică, Marian Pătrașcu – un eurogol, din lovitură liberă, la vinclu, de la 25 de metri și un autogol. Prezent la meci, viceprimarul din Păușești-Măglași, Bogdan Teodorescu, și-a felicitat jucătorii și a făcut câteva precizări cu privire la viitorul clubului. “Nu știu ce s-a întâmplat cu arbitrul Răzvan Mosor în acest meci, dar, probabil, din cauza căldurii, a luat câteva decizii ciudate. Nu mai contează, oricum! Ne-au fost anulate 3 goluri, pentru ofsaid, dar aici a fost corect. Copiii de la Mateești joacă foarte frumos, sunt foarte ambițioși. A fost un sezon mai mult decât bun pentru noi. În campionatul viitor, vom fi și mai puternici. Asta pentru că ne-am învățat cu performanța! Vom avea condiții de joc excelente la stadion și două obiective noi: câștigarea cupei și clasarea pe unul dintre primele două locuri în Liga a IV-a. Urmează să stabilim și data când vom organiza banchetul de sfârșit de campionat. E clar că băieții merită ceva frumos, mai ales că au avut un sezon peste așteptările noastre”, a explicat Bogdan Teodorescu, viceprimarul din Păușești-Măglași.




