CSPM construiește pas cu pas, pentru Liga a IV-a. „E OK ce am transferat până acum! Asta ne-am și propus…”.
CS Păușești-Măglași a reușit să facă patru transferi iarna aceasta. Este vorba de portarul Andrei Gogete, fundașul central Mihai Popa, atacantul Andrei Daniel și fundașul dreapta Rareș Stătescu. În condițiile în care ocupă deja locul I în clasament, cu șanse mari de promovare, echipa antrenată de Claudiu Dumitru a urmat metoda pașilor mici, dar siguri. Adică, transferuri care să aducă un plus în perspectiva în care, din sezonul viitor, CSPM va juca în Liga a IV-a. „Nu avea rost să facem prea multe transferuri. Am considerat că e important să ne consolidăm posturile vulnerabile și să transferăm jucători de caracter. Sunt convins că, în actuala formulă, putem fi OK în Liga a IV-a. Important e să fim serioși, să muncim cât mai mult„, a transmis conducerea clubului CSPM