miercuri, aprilie 15, 2026
Diverse

CSPM II a fost foarte aproape de a lua 3 puncte cu lidera FC ARYS

327Vizualizari

CS Păușești-Măglași II a făcut egal, 1-1, cu lidera Seriei Nord a Ligii a VI-a, FC ARYS, în partida disputată pe teren propriu. Octavian Andreescu a deschis scorul în minutul 35 pentru echipa antrenată de Claudiu Dumitru. Am mai avut o ocazie mare de a înscrie. Din păcate, în minutul 70, Chițac a încasat cartonaș roșu și, astfel, am rămas în 10. Apoi, am încasat golul de 1-1. Păcat, era foarte frumos să obținem cele 3 puncte. La ultima fază, Tampa a ratat pentru Arys o ocazie mare. Am jucat bine, meritam, zic eu, cele 3 puncte. Ne așteaptă un alt joc greu, la Cernișoara, iar, peste două etape, vom avea meci pe teren propriu, cu Sănătatea Govora. Echipa noastră este foarte unită, de aia și rezultatele bune obținute până acum”, a precizat Ionuț Ciucă, fundaș la CS Păușești-Măglași II.