luni, decembrie 8, 2025
Handbal

Cu un buget de 5,5 milioane de euro, Brest a ajuns de pe locul 3 în Franţa, direct în grupele Ligii Campionilor

967Vizualizari

EHF a încălcat toate regulile sportive, atunci când a acceptat-o în Liga Campionilor pe Brest Bretagne, care a terminat abia pe locul 3 în sezonul trecut al primei ligi din Franţa. Medaliata cu bronz a garantat însă prezenţa în cea mai puternică întrecere inter-cluburi de pe continent printr-un buget cu adevărat fantastic! Oficial, acesta ar fi de 5,5 milioane de euro, însă se aude că Brest Bretagne ar avea la dispoziţie chiar mai mult de atât, adică în jurul a 7 milioane de euro. Incredibil, aşadar, pentru un club de handbal feminin!

Isabelle Gulden va deveni mamă la jumătatea lunii iulie şi va reveni pe teren până în toamnă

La Brest, evoluează multe jucătoare cu nume, printre care se numără şi suedeza Isabelle Gulden (fostă la CSM Bucureşti). Aceasta e însărcinată în prezent şi va naşte la jumătatea lunii iulie, aşa că mai mult ca sigur va reveni pe teren până la meciurile cu SCM din Liga Campionilor, care vor avea loc în octombrie şi noiembrie. „Brest Bretagne este o echipă extrem de puternică, fiind totodată şi una dintre cele mai bogate din Liga Campionilor. Faptul că a fost acceptată direct în grupe, chiar dacă a pierdut şi locul 2 în Franţa, spune mult despre forţa financiară şi obiectivele acestei grupări. Nimeni nu îi accepta în Liga Campionilor, dacă nu îndeplineau nişte condiţii importante. Echipa din Hexagon s-a mişcat bine pe piaţa transferurilor în vară, când le-a adus pe Kalidiatou Niakate (inter stânga), campioană europeană şi mondială cu naţionala Franţei, şi pe portăriţa Sandra Toft (de la Team Esbjerg) – titulara Danemarcei. Pe lângă acestea, Brest mai are în lot alte jucătoare valoroase. Mă refer aici la poloneza Monika Kobylinska (inter dreapta), la extrema stângă Coralie Lassource (o franţuzoaică venită din Ungaria, de la Erd) şi la spanioloaica Marta Mangue (inter stânga). Lângă toate acestea se va adăuga, din toamnă, Isabelle Gulden, a cărei absenţă de pe teren a fost resimţită probabil din plin în finalul sezonului trecut, când Brest a pierdut locul 2. Singura jucătoare importantă plecată vara aceasta de la Brest este Allison Pineau”, a precizat antrenorul SCM-ului, Florentin Pera.