vineri, octombrie 23, 2020
Fotbal Județean

Cupa României va deschide şi viitorul sezon în fotbalul judeţean. Primele două tururi – pe 16 şi 23 august. Vezi aici când vor începe cele trei ligi!

286Vizualizari
Cu fiecare zi care trece, devine din ce în ce mai clar că ediţia 2019-2020 nu se va mai putea relua nici măcar la nivelul Ligilor a IV-a şi a V-a. Şi oficialii de la AJF Vâlcea sunt conştienţi de acest lucru şi au creionat deja un plan pentru viitorul sezon competiţional.
Startul se va da pe 15-16 august, cu meciurile din primul tur al fazei judeţene a Cupei României, la care vor lua parte echipele nou-afiliate şi cele de pe poziţiile inferioare din Liga a V-a. Ulterior, pe 22-23 august, va fi programată cea de-a doua etapă a competiţiei KO, în acelaşi week-end urmând să înceapă şi campionatele Superligii şi Liga a IV-a. În privinţa Ligii a V-a, runda inaugurală va avea loc, cel mai probabil, pe 29-30 august.
Din cauza pandemiei de Covid-19, calendarul încă nu poate fi bătut în cuie, deocamdată, iar în acest sens se aşteaptă noi decizii din partea Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte reluarea antrenamentelor şi a meciurilor oficiale de către echipele din fotbalul amator.