Cupa „Spartanilor”, o bucurie pentru tinerii fotbalişti din Vâlcea
• competiţia amicală a avut loc vinerea trecută, pe fostul stadion al Armatei
Clubul privat de fotbal Sparta Rm. Vâlcea a organizat, vinerea trecută, prima ediţie a Cupei Spartanilor. La acest turneu rezervat copiilor cu vârste de 9 şi 10 ani au participat cinci echipe. Astfel, pe lângă Sparta Rm. Vâlcea (antrenori – Iulică Dincă şi Bogdan Fuiorea), au mai onorat invitaţia formaţiile SCM Rm. Vâlcea (Ion Lazăr), Damila Măciuca (Marian Deaconescu), Juniorul Rm. Vâlcea (Mihai Duică) şi Viitorul Băbeni (Eugen Roşu). Competiţia s-a desfăşurat în sistem campionat, fiecare cu fiecare, meciurile având loc pe fostul stadion al Armatei, dinspre Vlădeşti, care a fost împărţit în două mini-terenuri de fotbal.
Ştefania Vătafu a premiat câştigătorii
La final, toate echipele au fost premiate cu câte o cupă şi medalii, indiferent de rezultatele înregistrate la acest turneu amical. La festivitatea de premiere, a ţinut să fie prezentă inclusiv fotbalista Ştefania Vătafu (Anderlecht Bruxelles), care a fost crescută de antrenorul Iulică Dincă, omul care în prezent se ocupă de partea tehnică a lucrurilor la Sparta Rm. Vâlcea.
„La Sparta Rm. Vâlcea, avem un proiect foarte interesant, cu antrenori deosebiţi”, ne-a declarat Marius Voican, patronul Restaurantului Brother’s Pub, cel care este unul dintre promotorii proiectului Sparta Rm. Vâlcea, alături de Romeo Chelcea.
Cupa Spartanilor – Ediţia I
Vineri, 14 iunie
Rezultate consemnate
Damila Măciuca – CSM Rm. Vâlcea 1-1
Sparta Rm. Vâlcea – Viitorul Băbeni 1-1
Damila Măciuca – Sparta Rm. Vâlcea 2-2
CSM Rm. Vâlcea – Juniorul Rm. Vâlcea 2-2
CSM Rm. Vâlcea – Viitorul Băbeni 1-1
Damila Măciuca – Juniorul Rm. Vâlcea 0-3
Viitorul Băbeni – Juniorul Rm. Vâlcea 1-1
CSM Rm. Vâlcea – Sparta Rm. Vâlcea 1-2
Damila Măciuca – Viitorul Băbeni 0-4
Juniorul Rm. Vâlcea – Sparta Rm. Vâlcea 1-0