miercuri, iulie 28, 2021
Fotbal Județean

Dacă testele Covid-19 nu vor fi eliminate din august, startul campionatelor judeţene ar trebui să fie amânat cu 2-3 luni

165Vizualizari
AJF Vâlcea a anunțat că echipele se pot înscrie în competiții în această perioadă, iar pe 8 august – potrivit unor delegaţi – s-ar putea da startul într-un nou campionat în fotbalul județean. Pe zi ce trece, din moment ce restricţiile nu sunt ridicate încă total, iar testele Covid-19 vor fi valabile şi din toamnă, apar însă tot mai multe semne de întrebare legate de reînceperea în bune condiţii a viitorului sezon competiţional în fotbalul judeţean. Din cauza costurilor foarte ridicate pentru efectuarea testelor (circa 6000 de lei pe lună pentru cele antigenice rapide), dar și a faptului că nu s-au vaccinat atât de mulți jucători sau oficiali, foarte-foarte multe echipe din mediul rural nu se vor înscrie nici din august-septembrie în ligile organizate de AJF Vâlcea.
Din acest motiv, startul ar trebui să fie amânat măcar cu cel puțin 2-3 luni, în speranţa că situaţia se va ameliora (iar tot mai mulți fotbaliști vâlceni se vor vaccina), astfel încât să se înscrie cât mai multe formaţii. Aceasta ar fi soluţia cea mai bună pentru a avea totuşi un campionat mai bogat din punct de vedere numeric, nu cum a fost cel precedent, când au participat doar patru grupări. În orice caz, chiar şi dacă sezonul ar începe în octombrie, de exemplu, ar fi timp din belşug pentru a derula, până în vara anului 2022, un campionat de elită cu 12-14 echipe, în serie unică.