Daciana Hosu, eroina meciului pe care SCM Rm. Vâlcea l-a disputat cu Dunărea Brăila: „A fost o victorie extrem de muncită!”
1.1KVizualizari
Portăriţa Daciana Hosu (23 de ani) s-a numărat printre eroinele meciului cu Dunărea Brăila (încheiat cu scorul de 20-18 pentru SCM Rm. Vâlcea), intervenţiile sale din repriza secundă fiind decisive pentru soarta partidei. La final, aceasta şi-a exprimat speranţa că formaţia din Sala Traian va obţine şi alte succese la fel de preţioase în continuare.
„A fost o victorie extrem de muncită! O să luăm fiecare meci în parte şi sper să le câştigăm pe toate, să ajungem cât mai sus în clasament”, a subliniat portăriţa transferată toamna trecută de la Corona Braşov.





