Săptămâna trecută, selecţionerul Adrian Vasile a anunţat componenţa lotului naţionalei de handbal feminin a României pentru turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc în perioada 1-19 decembrie, în Spania. Printre cele 21 de jucătoare convocate se numără una singură de la SCM Rm. Vâlcea: portăriţa Daciana Hosu (23 de ani). Clubul din Sala Traian va mai avea încă un reprezentant în delegaţia României pentru întrecerea supremă, în acest caz fiind vorba de antrenorul norvegian Bend Dahl, care e secundul lui Adrian Vasile.
Altfel, însă, pe lista jucătoarelor, se mai află nu mai puţin de şase handbaliste care au mai trecut în ultimii ani pe la Vâlcea. Este vorba de Yuliya Dumanska, Diana Ciucă, Ana Maria Tănăsie, Andreea Pricopi Rotaru, Ana Maria Drăguţ Savu şi Mădălina Zamfirescu, ultima fiind născută chiar în Râmnic. În plus, vor mai merge în Spania şi alte jucătoare care au văzut lumina zilei la poalele Capelei, dar care n-au evoluat niciodată până acum la gruparea din Sala Traian: Sorina Tîrcă şi Alina Ilie.
România va debuta pe 3 decembrie, contra Iranului
În 2021, la Campionatul Mondial de handbal feminin vor participa, în premieră, 32 de echipe, împărţite în opt grupe de câte patru. Primele trei clasate din fiecare vor obţine biletele pentru Main Round. România a fost repartizată în Grupa C, în care le va înfrunta în ordine, pe Iran (vineri, 3 decembrie, de la ora 19.00), Kazakhstan (duminică, 5 decembrie, tot de la 19.00) şi Norvegia (luni, 7 decembrie, de la 21.30). Tricolorele vor juca toate meciurile – atât din Grupa C, cât şi din Main Round, dacă se vor califica – la Castellon, o regiune în care trăiesc foarte mulţi români.
Potrivit informaţiilor publicate în mediul online, în perioada 23 noiembrie – 1 decembrie, lotul naţional de senioare va desfăşura o acţiune de pregătire centralizată la Bucureşti, iar apoi va face deplasarea în Spania, pentru a participa la ediţia a 25-a a Campionatului Mondial de handbal feminin.
Lotul naţionalei României pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania (1-19 decembrie):
Austeritatea anunțată de noul Guvern, condus de liberalul Ilie Bolojan, pune lacătul pe sportul românesc. Investițiile în construirea de stadioane...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe