Fotbal Județean

Damila Măciuca a revenit în fotbal cu mai bine de jumătate din echipa cu care, în 2009, începea cursa nebună spre Liga I

2.07KVizualizari
Damila Măciuca a fost, cu siguranță, una dintre cele mai bune echipe pe care le-a avut Vâlcea după 1989. În 2009, Lucian Munteanu, din dragoste pentru fotbal, punea bazele unui club care începea lupta pentru accederea la nivel național. De atunci, pașii au fost rapizi: promovarea consecutivă în Liga a III-a, a II-a și, bineînțeles, încercarea de a face pasul în prima ligă. Vara aceasta, echipa s-a reînființat, fiind sprijinită tot de către Dan și Laurențiu Nițu, dar și de conducerea Primăriei Măciuca.
În prima etapă a Ligii a VI-a, Damila a avut meci în deplasare, la Știința Grădiștea, pe care l-a încheiat la egalitate (2-2). „Ne-am mișcat bine pentriu început. Am reușit chiar să marchez unul dintre cele două goluri ale noastre, după trei ani în care nu a mai jucat, din cauza operației la menisc. Chiar îmi era dor de fotbal și de goluri. Ne bucurăm că sportul-rege va reveni pe Stadionul «Bogdan Medrea», din Măciuca, iar oamenii din localitate vor vedea, din nou, fotbal”, a declarat Lucian Munteanu.