Fotbal

Dan Neghină vrea să se retragă de la Viitorul Pietrari. “Sunt total DEZAMĂGIT de situația în care am ajuns!”

997Vizualizari

Dan Neghină, oficialul echipei Viitorul Pietrari, a anunțat că se gândește cât se poate de serios să se retragă din structura de conducere. Asta pentru că rezultatele din actualul sezon au fost cu mult sub așteptări. “E clar că sunt total dezamăgit, dar, sincer, nici nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. Avem același lot ca în sezonul trecut. Sincer, nici nu am mai fost prezent la ultimele jocuri oficiale, din cauza supărării. Aștept să treacă sărbătorile de iarnă și voi avea o discuție cu băieții. Eu îmi propusesem să mai aduc trei-patru jucători de Liga a IV-a. Am încheiat turul sub așteptări. Cu toții suntem dezamăgiți!”, a declarat Dan Neghină.