marți, octombrie 27, 2020
Fotbal Județean

Daniel Băcanu, antrenor AS Şirineasa: „Când va apărea primul fotbalist infectat cu Covid-19, la orice echipă ar juca acesta, situaţia ne va afecta pe toţi!”

332Vizualizari
La finele turului Ligii a V-a, AS Şirineasa 2019 se află pe locul 5 în Seria Est, cu 24 de puncte în cont, la şase „lungimi” de lidera Viitorul Voiceşti. Graţie acestei clasări, echipa din comuna administrată de primarul Ion Streinu ar putea evolua într-un aşa-zis play-off propus de conducerea AJF Vâlcea, alături de celelalte formaţii din partea superioară a ierarhiei. Potrivit antrenorului Daniel Băcanu, acest final de sezon ar fi posibil numai dacă va exista acceptul Ministerului Sportului şi al Ministerului Sănătăţii. Altfel, nicio echipă din judeţ nu poate îndeplini condiţiile aspre de testare şi izolare din protocolul dat publicităţii în urmă cu două săptămâni.

„Decizia finală în privinţa reluării campionatului nu va aparţine doar AJF-ului, ci şi Federaţiei, şi va ţine cont de recomandările MS şi MTS”

„Aproape toate echipele din Liga a V-a s-au pronunţat pentru ca sezonul actual să fie suspendat. Şi noi am gândit la fel, doar nu ne vom chinui acum să recuperăm într-o lună ce n-am putut juca toată primăvară!? Totuşi, poate că am fi de acord cu un play-off între primele cinci clasate din fiecare serie, între care sunt şi diferenţe mici de puncte. În acest caz, meciurile ar urma să aibă loc invers decât în tur. Şi AS Şirineasa ar avea drept de participare, aşa că nu ne vom da la o parte. Jucătorii vor să joace, dar de aici şi până la realizarea planului e o cale foarte lungă. Decizia finală în privinţa reluării campionatului nu va aparţine doar AJF-ului, ci şi Federaţiei, şi va ţine cont de ce ne vor transmite reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Tineretului şi Sportului. În orice caz, când va apărea primul fotbalist infectat cu Covid-19, la orice echipă ar fi legitimat acesta, situaţia ne va afecta pe toţi. Vom fi răspunzători atât noi, ca oficiali, că ne-am exprimat opinia pentru a putea reîncepe sezonul, iar mai departe şi AJF-ul, deoarece a fost de acord să-l reia. Nu ştiu ce se întâmplă cu transferurile şi vizele cărora le expiră termenul pe 30 iunie. În mod normal, acestea ar trebui să se prelungească pentru o perioadă, dacă se va decide cumva să se joace fotbal în iulie”, ne-a declarat Daniel Băcanu, antrenor la AS Şirineasa 2019.