Diverse

Dănuţ Omeag (Partidul Verde): Băile Govora a ajuns rușinea județului. Mă sună „n” cluburi care vor să vină să se antreneze aici. Cu tristeţe, le răspund că nu au unde!

313Vizualizari
Dănuț Omeag, unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de fotbal din Vâlcea, cu o viziune modernă și practică asupra fenomenului fotbalistic, regretă că anii au trecut degeaba peste stațiunea Băile Govora. Deși sunt cluburi mari care vor să-și aducă sportivii în stațiune, pentru că aici e poate cel mai curat aer din Europa, nu există – spre rușinea lui – un complex de pregătire.

„Este foarte mult de lucru la Govora, pentru că nu s-a făcut mai nimic până acum! Vreau să câștige cel mai bun, vreau un tânăr la conducerea primăriei!!!”

„Lucrurile sunt simple: atunci când ai o bază sportivă modernă, îți vin echipele de fotbal în cantonament. Implicit, ajuți și operatorul de turism. Adică, pompezi bani, bani mulți, în economie și încurajezi să se deruleze noi afaceri în turism. Mi-e rușine cu ceea ce se întâmplă la Govora! M-au sunat «n» antrenori de la diferite centre de copii și juniori din ţară să mă întrebe: s-a mai făcut ceva la baza sportivă? Făcând abstracție de lucrurile astea, domnilor care ne conduceți: puneam un om să îngrijească în permanență stadionul. Și de aici pleacă o serie de neajunsuri: șefa de acolo nu corespunde deloc acestui post! Argumente ? Când ai în administrare o seră, nu o lași în halul acela, la limita prăbușirii. Vedeți, sunt un cumul de factori, de lene și neputință. Acum, nu baza sportivă reprezintă o prioritate (trebuia rezolvată problema în cei 20 de ani). Cel care va conduce primăria, în următorii ani, trebuie să-şi îndrepte atenţia spre lucrurile esențiale. 1) să insiste la cei de la Apavil să-și schimbe ruginiturile de țevi – acolo unde este cazul; 2) să vedem ce facem cu kinetoterapia, care stă de 10 ani degeaba; 3) iniţierea unei colaborări și obligativitatea de a face ceva cu vilele prăbușite aparținând patronatului din turism. Adică, să vedem și noi ceva frumos în localitate. Li s-a pus în vedere acest lucru proprietarilor? Au plătit 500 % impozit, așa cum ne permitea legea să le impunem? Sincer, este foarte mult de lucru la Govora, pentru că nu s-a făcut mai nimic până acum. Consilierii trebuie responsabilizați. Toate străzile trebuie luate la pas. La o eventuală confruntare cu oricine, într-o dezbatere publică, aș pune niște întrebări punctuale. Prima ar fi: cum s-ar derula prima zi de lucru în cadrul primăriei? Și, de aici, îmi dau seama imediat de intențiile acelui om. În definitiv, noi avem o problemă: primarii se cred ca pe plantația lor – să nu dea socoteală nimănui! Ei, bine, vrem și noi să contăm în acest climat devenit vicios – în timp. Am ajuns să ne certe niște consilieri care, din 4 în 4 ani, îi vedem doar pe străzi. Vreau să câștige cel mai bun, vreau un tânăr la conducerea primăriei!!! Iar, în subordinea lui (compartimentele) să fie oameni mult mai deștepți… să-l poată combate (pe primar) în domeniul în care își exercită funcția. În primărie, sunt oameni buni, dar li s-a luat efectiv personalitatea. Sunt lucruri grele, pe care alții nu îndrăznesc deloc să le spună… Vreau meritocrație în toate departamentele. Vreau performanță. Vreau ca lumea să nu mai vorbească urât de orașul meu, Băile Govora! Ne-am săturat să fim rușinea județului!”, a subliniat Dănuț Omeag, candidat din partea Partidului Verde pentru Consiliul Local Băile Govora.