Dănuț Omeag: Sper că Adrian Comănescu le va arăta cartonașul roșu tuturor derbedeilor din fotbal!
Adrian Comănescu este, de aproape două săptămâni, noul președinte AJF Vâlcea. Fiind cunoscut ca o persoană verticală, corectă și foarte pasionată pentru fotbal, el va avea o misiune grea, de a-i îndepărta de pe stadioanele județului pe huliganii care s-au obișnuit să facă legea cu pumnii. Dănuț Omeag, iubitor de fotbal, speră că noul șef al fotbalului județean va face, treptat, o revoluție printre cei care aduc mari prejudicii fenomenului sportiv. „Într-o oarecare măsură, Comănescu este văzut ca un salvator al fotbalului județean, care poate că a picat într-un con de umbră în ultimii ani. E clar că îi va fi greu să schimbe repede mentalitățile înrădăcinate în timp. El trebuie să știe că, pentru a avea succes, trebuie, în primul rând, să se înconjoare de oameni competenți, inovativi, și nu de slugarnici și papă-lapte. Dacă va repeta greșelile din trecut, cu siguranță că va fi doar un pion pe masa de șah. Este foarte important ca problemele mari să nu fie dezbătute la colț de stradă sau pe rețelele de socializare, ci într-un cadru oficial, de genul unei conferinte de presă, la care să participe toți cei interesați. Eu mizez pe puterea lui de a însănătoși fotbalul!”, a explicat Dănuț Omeag.