Diverse

De 1 Iunie, elevii din Mădulari au primit pizza, dulciuri și răcoritoare, iar fotbaliștii – echipamente sportive

980Vizualizari
Luni, 31 mai, conducerea Primăriei Mădulari le-a făcut o surpriză celor 94 de elevi din localitate, cărora le-a dăruit pizza, dulciuri și răcoritoare. În plus, 64 de copii legitimați la clubul de fotbal CS Mădulari au primit și echipamente sportive. „An de an, am făcut tot posibilul să fim aproape de copii, cu prilejul zilei de 1 Iunie. Vrem să asigurăm generației tinere o atmosferă cât mai frumoasă. A fost o zi deosebită”, a declarat primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu.