Înainte de a izbucni pandemia de Covid-19, primarul Viorel Radi a demarat un proiect interesant pentru elevii din Buneşti. Astfel, alesul PSD a pus bazele „Şcolii de Vară”, iar în parteneriat cu organizaţia „Academia Copiilor Iscusiţi” le-a oferit posibilitatea tuturor copiilor din localitate să-şi desăvârşească talentul în diferite domenii. În 2019, cursurile extraşcolare au avut loc în incinta Bibliotecii Comunale şi s-au bucurat de participarea a peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.
„Pe timpul vacanţei de vară, elevii au luat parte prin rotaţie la ateliere care au acoperit mai multe domenii. În acest sens, a fost vorba de limbă engleză prin joc, teatru, şah, origami, fotografie şi pictură. Lecţiile au fost susţinute de profesori specializaţi, la teatru, de exemplu, copiii fiind instruiţi în arta scenică chiar de o actriţă de la Teatrul «Ariel», din Rm. Vâlcea, iar la pictură de Adrian Luţă, cel care a pictat panourile de plexiglas din Râmnic, de pe faleza râului Olăneşti”, şi-a adus aminte Viorel Radi.
„Din păcate, din cauza pandemiei, nici în 2020 şi nici anul acesta, nu am mai putut organiza aceste ateliere de aptitudini pentru elevi. Sperăm să reluăm tradiţia din 2022, mai ales că, aşa cum am mai declarat, activităţile de la «Şcoala de Vară» pot contribui la dezvoltarea personală şi creativă a celor mici, aceştia benefiind în plus şi de consiliere psihologică”, a încheiat primarul PSD din Buneşti, Viorel Radi.
Foresta Malaia a lăsat o impresie deosebit de frumoasă în triunghiularul amical disputat pe stadionul din Vlădești, cu republicanii de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe