De ce Costi Rădulescu nu vrea să preia o echipă de fotbal în Liga a II-a? Pentru că ar risca să…
S-a spus, la un moment dat, că fotbalul vâlcean ar putea reveni la nivelul Ligii a II-a cu sprijinul Consiliului Județean. Fie că se discuta despre Minerul Costești ori Viitorul Dăești. În cele din urmă, după discuții cu colegii săi, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a luat decizia să facă un club destinat exclusiv copiilor și juniorilor. De fotbal, handbal sau alte sporturi… De ce a existat această ezitare, în a prelua o echipă din Vâlcea, pe care să o ducă în a doua divizie națională? În primul rând, pentru că fotbalul vâlcean – ne referim aici, în special, la CSM. Rm. Vâlcea – a avut câteva antecedente urâte în anii săi de glorie. Iar lumea nu uită deloc meciul de la Baia Mare (când s-a vorbit că Vâlcea a vândut promovarea în Liga a II-a), dar nici alte episoade triste… În aceste condiții, e ușor de înțeles că președintele CJV, Constantin Rădulescu, nu vrea să-și compromită imaginea. Mai ales că sunt destui ‘șacali’ care l-ar aștepta la colț… Să nu mai spunem că susținerea unei echipe de Liga a II-a ar însemna costuri mari, de minim 500 de mii de euro per sezon. Iar atâta timp cât județul are încă multe probleme de rezolvat, orice risipă a banului public l-ar face și mai vulnerabil în fața adversarilor…




