marți, septembrie 15, 2026
Administrație

De Crăciun, Constantin Bănacu a oferit cadouri consistente, cu câte 27 de produse, pentru copiii din Bărbăteşti

762Vizualizari
Primarul Constantin Bănacu a fost cu adevărat Moş Crăciun pentru copiii din comuna Bărbăteşti, care au primit cadouri foarte consistente din partea administraţiei publice, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
„A fost un an foarte greu pentru cei mici, în condiţiile în care aceştia nu au mai mers la şcoală din martie, din cauza pandemiei de Covid-19, aşa că trebuia să le facem o bucurie de Crăciun. Până la urmă, copiii sunt cei ce aşteaptă cel mai mult sărbătorile de iarnă, e o tradiţie îndelungată şi nu o puteam elimina acum, indiferent câte restricţii ar exista. S-au organizat până şi alegeri în pandemie, de ce să nu putem să dăm cadouri!? Astfel, aproximativ 200 de copii au primit daruri din partea primăriei, iar pachetele au fost foarte încărcate. Astfel, în fiecare pungă au fost câte 27 de produse. Am făcut tot ceea ce era necesar pentru a le oferi cadourile într-un cadru cât mai distanţat din punct de vedere social”, a subliniat Constantin Bănacu.
„Iarna aceasta, am făcut eforturi pentru a le oferi elevilor şi tabletele necesare pentru cursurile şcolare online. În total, am achiziţionat 125 de dispozitive electronice. Nu am făcut nicio diferenţă între copii, chiar dacă unii provin din familii mai înstărite, iar alţii au posibilităţi financiare precare. Toţi au fost trecuţi pe listă pentru a primi câte o tabletă, astfel încât să nu se urască între ei”, a mai spus primarul PSD din Bărbăteşti, Constantin Bănacu.