Diverse

De luni, 20 iulie, încep înscrierile pentru creşele din administrarea Primăriei Râmnicului

874Vizualizari
În perioada 20 iulie – 14 august, se va desfăşura etapa de înscriere a copiilor la creşele publice administrate de Primăria Râmnicului pentru anul şcolar 2020-2021. Dosarele de înscriere se vor depune la sediul fiecărei creşe, de luni până joi – între orele 8-16, iar vinerea – între orele 8-14. Pentru creşa din cadrul Grădiniţei cu program prelungit Ostroveni, din strada Ostroveni, nr. 101G – structură nouă, ce va intra în reţeaua de învăţământ preşcolar din această toamnă – dosarele se vor depune la sediul Primăriei Râmnicului, din strada General Praporgescu, nr. 14.
Modelul de cerere şi criteriile de departajare sunt disponibile pe site-ul Primăriei municipiului, www.primariavl.ro, în secţiunea „Serviciul Creşe şi Asistenţă Medicală Unităţi Şcolare”.
Din acest an şcolar, Primăria gestionează 8 creşe publice totalizând 339 de locuri. Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.