De miercuri, se vând biletele pentru meciul SCM Rm. Vâlcea – Krim Ljubljana! Află aici de unde se pot cumpăra şi care e preţul acestora!
La finele săptămânii, evenimentul numărul 1 în Vâlcea va fi meciul pe care SCM îl va debuta pe teren propriu, în runda inaugurală din Main Round-ul Ligii Campionilor, în compania echipei slovene Krim Ljubljana. Partida va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Traian. Dată fiind importanţa enormă a acestei confruntări, oficialii campioanei României se aşteaptă ca numărul spectatorilor să fie extrem de mare.
Oficialii din Sala Traian au menţinut preţul din prima fază: 25 de lei
SCM a anunţat că preţul unui bilet de intrare la duelul cu gruparea din Slovenia e acelaşi ca la cele trei partide din prima fază a competiţiei, adică 25 de lei. Tichetele vor fi puse în vânzare miercuri, 22 ianuarie, la casa de bilete de la Polivalentă. Conducătorii clubului vâlcean au mai precizat că acestea vor putea fi cumpărate de toţi cei interesaţi până în ziua şi la ora meciului cu Krim Ljubljana, în limita stocului disponibil. Fiecare persoană va putea achiziţiona maximum trei bilete.
Pentru toţi cei interesaţi să-şi procure un tichet de intrare la partida din acest week-end, programul casei de bilete de la Polivalentă este următorul:
• miercuri, 22 ianuarie – între orele 12.00 – 18.00
• joi, 23 ianuarie – între orele 10.00-17.00
• vineri, 24 ianuarie – între orele 10.00 – 17.00
• sâmbătă, 25 ianuarie – între orele 10.00 – 15.00