marți, mai 17, 2022
Diverse

De Rusalii, Ziua Comunei Zătreni. Constantin Lițoiu va premia cuplurile de aur și cei mai silitori elevi

482Vizualizari
Primarul Constantin Lițoiu a anunțat că, de Rusalii, vrea să organizeze, după doi ani de pauză, o nouă ediție a Zilei Comunei Zătreni. Cu acest prilej, va avea loc și un spectacol folcloric cu artiști de calitate și, totodată, vor fi recompensate și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
„O să am o discuție cu colegii din primărie în ceea ce privește organizarea acestui eveniment. Vreau să invit pe scenă și elevii care au obținut cele mai bune rezultate pe anul în curs. Așa cum știți, cu sprijinul Consiliului Local, locul I este premiat cu 1000 de lei, locul 2 cu 800 lei, iar locurile 3 și 4 cu 500 și, respectiv, 300 lei. Sper că, prin această stimulare financiară, copiii vor învăţa mai bine. Asta îmi doresc! Să existe competivitate. Mai avem, la ora actuală, doar vreo 150 de elevi în localitate. Destui de puțini, din păcate! Tot la Ziua Comunei, vreau să aducem și trupe de dansuri, adică, să facem ceva cultural. Plus că vor urca pe scenă și artiști cunoscuți”, a explicat primarul PNL din Zătreni, Constantin Lițoiu.