marți, decembrie 9, 2025
Diverse

Decembrie este luna cadourilor pentru copii, şi la Vaideeni! După ce au fost vizitaţi de Moş Nicolae, cei mici îl aşteaptă săptămâna viitoare şi pe Moş Crăciun

800Vizualizari
Luna decembrie este recunoscută ca fiind luna cadourilor pentru toţi copiii, iar primul prilej în care cei mici se bucură de acestea este ziua de 6 decembrie, de Sf. Nicolae. La Vaideeni, s-a respectat tradiţia din acest punct de vedere, elevii Şcolii Gimnaziale „Luca Solomon” primind câte un pacheţel cu dulciuri şi răcoritoare din partea administraţiei locale şi a unei Asociaţii. „Moș Nicolae a poposit și la școala noastră. Mulțumim celor care l-au ajutat să aducă darurile: Primăria Comunei Vaideeni și Asociația Romanița din Craiova!”, au transmis reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Luca Solomon”, din Vaideeni, pe Facebook.

Potrivit primarului Daniel Băluţă, administraţia din Vaideeni le va dărui cadouri elevilor din localitate şi săptămâna viitoare, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. „Am oferit daruri în fiecare an şi la fel vom proceda şi în 2022. Astfel, vom pregăti în jurul a 350 de pachete pline cu produse pentru cei mici, pe care le vom acorda la serbările de Crăciun. Fericirea pe care o trăiesc copiii de fiecare dată când primesc cadourile e nepreţuită şi trebuie să facem toate eforturile pentru ca ei să se bucure mereu de venirea lui Moş Crăciun”, a subliniat Daniel Băluţă.