În mod normal, judeţul Vâlcea trebuia să fie reprezentat de patru echipe în faza naţională a Cupei României, în speţă, de cele care au evoluat în sezonul trecut al Ligii a III-a. Doar trei dintre acestea au fost programate însă de FRF în competiţia KO: două încă din turul 1 (Cozia Călimăneşti şi Viitorul Dăeşti), iar una din turul 2 (SCM Rm. Vâlcea). Din rândul formaţiilor care au luat startul, vara aceasta, în întrecerea eliminatorie a lipsit… Flacăra Horezu. Deşi a anunţat Federaţia că nu va mai participa în viitoarea ediţie a Ligii a III-a, echipa din Treapt trebuia să fie inclusă în „ţintarul” Cupei României, chiar dacă urma să piardă la „masa verde”.
Decizia FRF ca formaţia Flacăra Horezu să nu apară deloc în competiţia KO este total anormală. Iar asta dacă avem în vedere că, pentru a completa numărul de echipe din turul 1, oficialii de la Casa Fotbalului au fost obligaţi să programeze şi două grupări care s-au desfiinţat între timp. Este vorba de Viitorul Darabani (exclusă din Liga a III-a după etapa a 6-a a sezonului regular) şi Minerul Ocna Deja (care s-a retras după runda a 4-a din play-out). Acestea s-au regăsit în programul Cupei României, dar nu şi gruparea din Treapt, despre care se ştie deja că se va înscrie în Liga a IV-a din Vâlcea.
Culmea, zilele trecute, pe agenda Comisiei de Disciplină a FRF a figurat cazul „Flacăra Horezu”, care a fost amendată şi… retrogradată în eşalonul inferior pentru că nu s-a prezentat în… Cupa României. Decizia este una de neînţeles din moment ce echipa din Treapt nici nu a fost programată în turul 1 al competiţiei KO, care a avut loc pe 31 iulie.
În sezonul de debut la nivel naţional, Sparta Rm. Vâlcea este neînvinsă după primele două runde ale Ligii a III-a,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe