Printre obiectivele îndrăznețe pe care Virgil Pârvulescu și le-a propus la conducerea Primăriei Rm. Vâlcea se numără și crearea unui parc industrial în zona combinatului Oltchim, pentru relansarea economică a zonei. Prin această măsură, liberalul este convins că salariul minim net pe economie va ajunge la 3000 lei. Printre proiectele interesante – cel puțin pe hârtie și care dau bine la public – se numără și amenajarea unui Delta Parc, la confluența râurilor Olănești și Olt. „Delta Parc va fi o oază de cultură și parc, care va străbate o bună parte din oraș și de care se vor bucura, în special, copiii și bătrânii. Vom avea aici și un amfiteatru în aer liber și multe alte lucruri atractive”, a scris Virgil Pârvulescu.
Un proiect asemănător (care însă nu mai fusese machetat până acum) a avut și edilul Râmnicului, Mircia Gutău, care însă fie a fost abandonat, fie a rămas în coadă de pește. Motivul? Avizele care trebuie luate, de la Hidroelectrica și ABA Olt, ce sunt extrem de greu – aproape imposibil chiar! – de obţinut.
Consecventă angajamentului de reabilitare a străzilor din zonele mărginașe ale Râmnicului, Primăria Municipiului, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public (direct...
În iulie 2022, primarul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache, a obținut finanțare, prin programul de investiții „Anghel Saligny”, pentru asfaltarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe