Denis Vlăduț și Luca Văduva, juniorii de senzație de la Amărăști Nemoiu
Duminică, 14 iulie, conducerea clubului de fotbal Amărăști Nemoiu a participat la un trial amical, la care au participat și reprezentantele localităților Lădești și Fârtățești. Daniel Hotea, reprezentantul echipei, a precizat că a avut la dispoziție 20 de jucători, care au reușit să se comporte foarte bine. “Cu acest prilej, am folosit și doi juniori foarte buni. Este vorba de Denis Vlăduț (în vârstă de 15 ani, care joacă de 2 ani la noi) și de Luca Turcu, (originar din Glăvile), care, la cei 16 ani ai săi, a dat două goluri. Așa cum am mai spus, vrem să oferim șansa tinerilor talentați de a juca alături de noi. Este un proiect la care țin foarte mult. Pe 5 august, vom participa la un alt turneu, care se va desfășura la Lădești. Ideea e că vrem să jucăm amicale weekend de weekend, iar echipele contacte ne pot contacte. Până atunci, pe 19 iulie, pe terenul sintetic din Amărăști, vom organiza Noaptea Fotbalului. De la ora 17, până noaptea târziu, 8 echipe din patru localități vor lupta pentru marele trofeu. Va fi ceva deosebit! Vom reveni cu mai mult informații…”, a transmis Daniel Hotea, oficialul clubului Amărăști Nemoiu.